BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „PAUL IORGOVICI” REŞIŢA SECŢIA FRANCEZĂ
ÎN COLABORARE CU
UNIVERSITATEA „EFTIMIE MURGU” REŞIŢA ASOCIAŢIA DE PRIETENIE CARAŞ-SEVERIN – FRANŢA
SĂRBĂTORESC
ZIUA FRANŢEI
Vă invităm să descoperiţi patrimoniul cultural, istoric şi geografic al celei mai vizitate ţări din lume, Franţa, prin intermediul filmului documentar „France, la visite”.
Vă aşteptăm să sărbătoriţi alături de noi, miercuri, 14 iulie 2010, ora 11.00, în sala multimedia(corp D) a Universităţii „Eftimie Murgu” Reşiţa
Pe data de 17 iunie, la Casa de cultură din oraşul Anina s-a desfăşurat o amplă manifestare culturală, sub genericul „LECTURA, O CĂLĂTORIE SPRE INIMĂ ŞI MINTE”.Primăria Anina şi Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Reşiţa au organizat o înlănţuire de manifestări culturale ce cuprind: - aniversarea a 107 ani de la naşterea scriitorului Virgil Birou; - lansare numărului 10 al Revistei de literatură, artă şi cultură „Arcadia”; - lansarea volumului de poezie „Cenuşa Lunii” semnat de poetul Laurian Lodoabă. Manifestarea a fost încununată de redeschiderea, după o lungă perioadă a Bibliotecii Orăşeneşti Anina căreia i-a fost atribuită denumirea de Biblioteca Orăşenească „Virgil Birou” Anina. În aceste vremuri grele pentru cultură, cu ajutorul dat de inimosul primar al Aninei, GHEORGHE NEICU (care s-a îngrijit de repartizarea şi amenajarea încăperilor destinate spaţiului public) şi de către Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” Reşiţa (care a donat un număr mare de volume de carte şi a contribuit prin bibliotecarii detaşaţi la Anina la amenajarea bibliotecii), lectura publică poposeşte din nou in mult încercatul oraş minier. Prin muncă şi dăruire, a luat naştere o cochetă biblioteca care are peste 13000 de volume de carte şi o sală de lectură primitoare. La acest eveniment au fost prezenţi oameni de cultură din judeţul Timiş şi Caraş-Severin,autorităţi locale, scriitori şi poeţi bănăţeni, foarte multe cadre didactice şi bibliotecari. După tăierea panglicii de către primarul Gheorghe Neicu, Ionuţ Birou(fiul marelui cărturar bănăţean Virgil Birou) şi Mihai Chiper (directorul Casei de Cultură Anina) a urmat sfinţirea locaşului de cult de către un sobor de preoţi şi deschiderea bibliotecii publicului larg. Acest eveniment arată că încă se mai poate face cultură acolo unde autorităţile locale sunt receptive la nevoile comunităţii şi unde există oameni cu suflet mare deschis pentru lectură, carte şi cultură. Să sperăm că acest eveniment îi va pune pe gânduri şi pe alţi primari care au desfiinţat abuziv bibliotecile comunale, au risipit cărţile acestora şi i-au lăsat pe cei pe care-i păstoresc fără posibilitatea de a citi.
Joi, 6 mai 2010, la Secţia Franceză a Bibliotecii Judeţene "Paul Iorgovici" am putut admira extraordinara expoziţie de desene "Valori europene fără frontiere"Desenele au fost realizate de către membrii Clubului ARTES al Liceului Teoretic "Traian Vuia" , coordonati de către prof. Emilia Maria şi Carmen Şulţi. Desenele au fost admirate de către participanţii la manifestarea dedicată Zilei Europei sub forma unei inedite prezentări PowerPoin realizată de către neobosita coordonatoare a Clubului ARTES, prof. Emilia Maria.
BIBLIOTECA JUDEŢEANĂ „PAUL IORGOVICI” REŞIŢA SECŢIA FRANCEZĂ ŞI BIBLIOTECA ANGLO-AMERICANĂ
ÎN COLABORARE CU
LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA” REŞIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 8 REŞIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 6 REŞIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 9 REŞIŢA ŞCOALA CU CLASELE I-VIII NR. 2 REŞIŢA
vă invită să sărbătoriţi
ZIUA EUROPEI
Joi, 6 mai 2010, ora 12.00.
Secţia Franceză
DIN PROGRAM: • De ce 9 mai? • Sunt membru al Uniunii Europene, ce avantaje am? - prezintă elevii Şcolii cu clasele I-VIII Nr.8 Reşiţa (coordonator: prof. Rodica Ion) • Moment poetic în limba franceză şi engleză. - prezintă elevii Şcolii cu clasele I-VIII Nr.8 Reşiţa (coordonator: prof. Rodica Ion); - prezintă elevii Şcolii cu clasele I-VIII Nr.6 Reşiţa (coordonator: prof. Ligia-Elena Constantin) • Valori europene fără frontiere. - prezentare PowerPoint realizată de Clubul ARTES al Liceului Teoretic „Traian Vuia” Reşiţa (coordonator: prof. Emilia Maria, prof. Carmen Şulţi) • Şi eu sunt cetăţean european! - Scurte eseuri prezentate de către elevii Şcolii cu clasele I-VIII Nr.9 Reşiţa (coordonator: prof. Claudia Rof) • Iubesc Europa. - expoziţie de desene (coordonator: prof. Maria Fleşeriu, prof. Alina Milutinovici) • Expoziţie de carte: Culturi şi civilizaţii europene.
Vineri, 7 mai 2010, ora 13.00. Biblioteca Anglo-Americană
• Programul artistic - elevii claselor a IV-a A şi C, a V-a A, a VI-a C şi a VIII-a C, pregătiţi de doamnele profesoare ADINA TÎMPA şi CORINA MOISE îşi vor reconfirma creativitatea şi cunoştinţele temeinice de limbă engleză.
Filiala Caraş-Severin a Asociaţiei Bibliotecarilor din România
şi
Biblioteca Judeţeană „Paul Iorgovici” din Reşiţa
îi invită pe cei interesaţi la sărbătorirea unei meserii pe nedrept marginalizate. Întâlnirea se desfăşoară joi, 22 aprilie 2010, începând cu ora 14.30, la
Biblioteca „Alexander Tietz” a Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici”
Vom discuta despre:
• Reflecţii pe marginea unui raport de activitate. Avem sau nu viitor?
(prof. Nicolae Sârbu, director); • Câteva probleme privind salarizarea bibliotecarilor
(ec. Marta Lia Iţariu, contabil-şef); • Statornicia şi seriozitatea unui bibliotecar: Viorica Tudorescu; • Omagierea publicistului şi scriitorului Georg Hromadka
(Erwin Josef Ţigla).
Vă aşteptăm alături de noi să sărbătorim împreună!
Fie ca Lumina sfântă şi tainică a Invierii Domnului, să ne deschidă sufletul spre armonie, speranţă, toleranţă si credinţă, că nimic nu poate să ne stea in cale pentru a ne împlini visurile, atunci când mergem pe calea presărată cu flori a iubirii. Paşte Fericit! Colectivul Bibliotecii Judeţene „Paul Iorgovici" Reşiţa
• Depozitului Central (amenajat la sediul bibliotecii din str. Paul Iorgovici nr. 50), cu regim special de consultare la sala de lectură. • Filială Centru(Piaţa 1 Decembrie 1918, nr.30). Tel. 0255554854 • Filială Lunca Bârzavei adulţi(Str. Ţarcului nr.1). Tel. 0255254678 • Secţia Lunca Bârzavei copii (Aleea Tineretului nr. 5) • Secţia Vârsta a III-a(Aleea Tineretului nr. 3). • Centrul de Carte „Banatica”( Str. Libertăţii nr.40, Casa de Cultură, et. II). Tel. 0355417596 • Secţia periodice(Str. George Enescu nr. 4). Tel. 0255221286 • Secţia Germană (B-dul Revoluţiei din Decembrie nr.22). Tel. 0255220081; 0355423788 • Secţia Franceză(Str. G.A. Petculescu nr.1). Tel. 0255210577 • Secţia Audio Vizuale(în cadrul Centrului de Carte „Banatica”). Tel. 0355417596 • Secţia Maghiară(Str. Paul Iorgovici nr. 40). • Biblioteca Anglo-Americană(Piaţa 1 Decembrie 1918, nr.30). Tel. 0255554854